Imprimantele 3D au revoluționat industriile, schimbând modul în care sunt concepute și produse anumite produse, transformând concepte digitale în obiecte fizice palpabile. Acestea sunt dispozitive ce se bazează pe un procedeu aditiv, modelul reprezentat grafic în programul de modelare obținându-se fizic prin suprapunerea mai multor straturi de material.
Dacă prelucrarea tradițională poate dura și câteva săptămâni în cazul modelelor mai complexe, printarea 3D ușurează și scurtează acest proces, unele obiecte fiind realizate și în decurs de câteva ore.
Această tehnică a luat naștere acum aproximativ 40 de ani, când Chuck Hull a inventat o tehnologie care folosește un laser care solidifică straturile subțiri de rășină lichidă pentru a crea obiecte tridimensionale, tehnică ce poartă numele de stereolitografie. 1987 a fost anul în care a apărut SLA-1, prima imprimantă 3D comercială, fabricată de 3D Systems, compania fondată de Hull.
În aceeași perioadă, Carl Deckard de la Universitatea din Texas a dezvoltat procesul de sinterizare selectivă cu laser (SLS), prin care pulberi de material sunt fuzionate cu ajutorul unui laser pentru a forma un obiect solid.
Tehnologii de printare 3D
Imprimantele 3D au la bază mai multe tehnologii, asemenea imprimantelor clasice. Cea mai folosită este modelarea prin depunere fuzionată (FDM), care implică topirea materialului, care este un filament din plastic. Prin plasarea acestuia pe o bobină, capul de imprimare îl aspiră, îl topește și-l așază mai apoi strat după strat într-un model preluat de pe programul de pe calculator.
Aceasta este cea mai ieftină variantă de imprimare 3D, existând modele pentru uz casnic și în jurul sumei de 2000 de lei. Un alt beneficiu al acestora este faptul că deși are la bază un proces de topire a plasticului, nu elimină mirosuri neplăcute, însă este destul de zgomotoasă.
O altă tehnologie după care pot funcționa imprimantele 3D este stereolitografia (SLA), care utilizează un polimer lichid ce se întărește pe măsură ce este depus strat după strat, până la obținerea produsului finit. Acestea folosesc LED-uri sau raze UV, iar un mare dezavantaj, pe lângă prețul foarte mare, este faptul că la întărirea rășinii folosite se degajă gaze toxice, care trebuie eliminate pentru sănătatea imprimantei, dar și a posesorului.
Alte tehnologii existente, dar nu la fel de folosite, sunt LOM (tehnica de fabricare a obiectelor lamnate), SLS (tehnica sintetizării selective), SLM (tehnica topirii selective cu laser) și EBM (tehnica topirii electronice a fasciculului).
Cum construim obiectele ce urmează a fi imprimate?
Prima etapă în procesul de imprimare 3D constă în conceperea și modelarea obiectului necesar. Acest lucru este realizat cu ajutorul unui program de modelare 3D, precum AutoCAD, Twinmotion, SketchUp Pro, Blender și multe altele.
Din fericire, pentru a veni în ajutorul începătorilor din acest domeniu, producătorii de imprimante 3D au creat baze de date cu modele 3D gata făcute. Acestea sunt disponibile atât gratuit, cât și cu plată, în cazul modelelor mai complexe.
Imprimantele 3D sunt un real ajutor nu numai în diversele industrii, ci și pentru uz casnic, însă procesul de creare poate fi destul de dificil. De aceea, imprimantele clasice sunt o variantă mult mai bună pentru casă, mai ales când folosești consumabile compatibile de la DeskON.